Learning Log

De azi incep din nou.
Am fotografiat din ce in ce mai putin asa ca trec la texte.
Dar nu uit de imagini, promit.

Ideifixe devine de azi un learning log. Incep sa observ cum si ce invat si poate ca in felul acesta maresc viteza de rotatie a sistemului. Am aflat ieri cuvantul sistem:).

vineri, 19,20 februarie
doua zile de curs, scoala Alain Cardon
4 grupuri de cate 3

Alain: Cum iti castigi existenta?
Gupul: HR, consultanta, sunt entrepreneur, de mult timp, de putin timp, am lucrat la Microsoft, USA, acum m-am intors acasa, sunt specialist in negociere, de cateva luni fac o meserie noua, trebuie sa incurajez oamenii sa invete.

Ce invatam?
Basically, a linguistic approach, “professional accompanying the client’s dialogue focused on the client’s result/outcome/objective”
Ma incurca ro-ngleza. Care e verbul? A insoti, a merge alaturi, a acompania. Metafora propusa: pianistul care acompaniaza diva, NU diva insasi.

Mai clar? Cel care merge alaturi nu arata directia, nu ajuta, nu explica, nu insista, nu recomanda, nu trage, nu impinge, nu foarteaza (ca sa completez lista m-am gandit la ce-as fi eu tentata sa fac), ci creaza spatiul in care diva isi defineste drumul propriu. Simplu, complicat, usor patetic, metafore simple, teorie, practica?

Si mai clar? Ce invatam? Sa respectam adevarul interlocutorului. Prima lectie, ingrozitor de grea! Adica cum, nu mai am eu dreptate intotdeauna?

A, o observatie apropo de mediul asta de invatare: de ce spunem trainer/trainee – cel care invata capata identitatea proprie doar prin intermediul trainerului? Relatia de depandenta, desi bine intentionata, limiteaza cresterea.

Evident. Totul e simplu. Uitati toate teoriile si modelele. E sub ochii vostri. Da, si daca sunt atat de destept, de ce platesc ca sa aflu ce stiam deja?
----------------------------------------------------------------------------------------------

Domnule Cardon, intreaba grupul, ce faceti dvs. aici? Zice: creez “the achitecture of a growing and learning environment”. Imi vine sa intreb “growing” si “learning” inseamna acelasi lucru? Dar deja vorbesc prea mult. Si oricum, deja am intrebat.

Ni se propune urmatoarea nuanta: a pune intrebarea potrivita vs. arta de a pune intrebari. Ce facem aici, interogatoriu, jurnalistica? De data asta chiar suntem pe o cale gresita:).

feed-forward: ma scoate din sarite cuvantul asta. De ce, nu-mi dau seama inca. Nu pot sa nu ma intreb in continuare: daca feedback is fifty, feedforward cat e :)? Imi place insa ideea: optiuni, alternative, data viitoare as putea face asa.

Scena: interlocutorul meu tace 7 minute, eu vorbesc 7 minute, observatorul se uita la noi tot atatea minute. Ma intreaba cum a fost? Eu: mi-a fost foarte greu sa vorbesc 7 minute continuu. Dar te-ai gandit vreo clipa sa taci?

Cam asta a fost prima idee. Don’t fill the void, fill the relationship.
samd.
----------------------------------------------------------------------------------------------

Apoi incepem sa experimentam, unu’ cate unu’, instrumente care sa incurajeze tacerea celuilalt. La inceput, tacerea mea e plina de intrebari, de nerabdare, de izbucniri: stai sa-ti spun eu, stiu, stiu, vreau eu sa spunJ. Imi vine sa cred ca in cele doua zile de curs fiecare a experimentat momentul lui de tacere autentica. Am sters “tacere”, am scris “liniste”, apoi am scris din nou “tacere”.

Scena: Se schimba rolurile. De data asta e randul meu sa observ dialogul din fata mea. Si, ce fac? Interpretez gesturile ca si cum ar fi fost ale mele. Se intampla din nou: cele sapte minute au inceput cu un moment de tacere si unul dintre participanti a scos un zgomot care a punctat acest lucru. Mie mi-a rasarit in cap intrebarea: ce ne facem daca o sa urmeze 7 minute de liniste? Alain a punctat acest lucru: si, ce crezi ca s-ar fi intamplat daca ar fi urmat 7 minute de liniste?

Incet, incet, m-am acomodat cu tacerile.
Buuun, ce ascultam? Arhitectul nostru (va amintiti, “the architecture of a growing environment”) face diferentierea intre continut si mod de gandire. Nu ascultati faptele, povestirea, ci concentrati-va sa intelegeti omul din fata voastra – va va spune toate povestile vietii sale in acelasi mod: cum vorbeste, ce cuvinte alege, ce aproba ca fiind adevarat, care sunt profetiile lui autorealizatoare, care sunt sentimentele mele, ce se intampla in spatiul dintre noi. Ce facem? Identificam cadrul de referinta al omului din fata noastra si-l relativizam. Daca relativizarea presupune o privire de sus, atunci sa zicem ca incurajam un nou punct de vedere. (subiectul este doar un pretext pentru a repeta procesul)

Foarte obositoare trecerea de la subiect la obiect si inapoi.
Oserva, taci, asculta, observa, asculta, observa!

------------------------------------------------------------------------------------------------

Paranteza corporatista: organizatiile sunt organisme. Observati sistemul. Cateva divagatii despre delegare in sens generalizat. Cineva incepe o poveste despre un manager care i-a schimbat viata. Cand delegati, nu uitati sa va puneti intrebarea: doresc ca omul din fata mea sa se dezvolte in stilul meu sau in stilul sau? La fel de evident ca tot ce s-a spus pana acum. Incep sa observ si sa caut astfel de personaje. Sunt curioasa cum fac asta.

Tot in paranteza, mai am ceva de adaugat: in 2008, am functionat undeva la mijloc intre HR si departamente, un canal de comunicare. Anu’ asta am o noua perspectiva:).

--------------------------------------------------------------------------------------------

Ma intriga in continuare ideea ca eu am toate raspunsurile (si totusi, nu-mi vine mie sa zic de fiecare data – stiu eu, zic eeeu:)?). Ma obosesc deja (dintr-a doua zi de curs) seriile infinite de perspective si faptul ca orice propozitie enuntata poate fi contestata, intoarsa pe dos, pusa sub semnul ironiei. Ma apuca dintr-o data o dorinta de a gasi un spatiu de referinta infinit.

Ce mi-a placut cel mai mult pana acum: ideea ca mecanismul glumei se bazeaza tot pe o schimbare a perspectivei. Alternative, puncte noi de vedere. Simt ca ideea asta o sa ma ajute si in fotografie – punctul de statie e cheia imaginii.

Scena: Grupul isi tot spune povestea. Alain observa: Sunt oameni care continua sa-si descrie problemele la nesfarsit, gandindu-se ca acestea vor disparea intr-o zi. Pe ce hotarasc sa-mi consum energia, pe intelegerea si interpretarea trecutului sau pe crearea viitorului. tears vs. dreams. Cat timp am de gand sa mai explic? Cand incep sa-mi fac planuri de viitor?

Grupul: bine, dar cum pot sa-mi scot din minte tiparele pe care le-am capatat in timp?
Alain: dar eu nu vad tiparele, vad potentialul.
Hm, imi vine sa reformulez. Vede tiparele, ca doar asta ne-a invatat mai devreme, dar nu le ia in serios.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

La sfarsitul cursului: Imi vine ideea sa-i intreb pe fiecare dintre cei prezenti: daca ar fi sa-l descrii pe Alain intr-un singur cuvant, care ar fi acela? Si aud, cand in romana, cand in engleza (ca din grupul nostru fac parte un olandez si o frantuzoaica): intuitiv/total/spirala/ghid/complex/autentic/util si placut/tough/broasca testoasa/ geniu/3xsharp/creativ.

Trisez (ca doar eu am facut statistica): cuvantul la care ma gandeam in prima zi nu mai e acelasi cu cel din momentul statisticii. Ha! Am obtinut si eu o mica victorie:)! Alain a vrut sa vada descrierile grupului.

cam atat pentru 19 si 20 februarie, doua zile de curs, scoala Alain Cardon