ma tot bantuiau niste intrebari grele in ultima vreme –despre cum sa te intorci catre ceilalti fara nici o urma de ipocrizie, despre generozitate adica. si cum uit repede raspunsurile pur teoretice, am inceput sa ma gandesc la un exercitiu, am cautat argumente, am intrebat in stanga si-n dreapta de ce fac oamenii gesturi caritabile, de ce fac organizatiile gesturi caritabile si care e doza maxima de publicitate astfel incat altruismul sa nu fie compromis.

am gasit :
- niste oameni care spun “suntem toti in aceeasi barca”;
- o propozitie pe intranet care zice: “a person starts to live when he can live outside himself”
- raspunsul la intrebarea: “cat de mult atarna obiectele pe care am dat bani si ce-as da la schimb ca sa nu-mi fie luate ?»

mai caut :
- limite personale in materie de egoism; e bine sa stii cu cine ai de-a face, nu?

am vazut cum poti sa-ti petreci timpul tau – al tau, am zis - ca sa te joci cu niste copii care cred ca zabrelele unui gard se aseamana foarte bine cu niste gratii; am vazut cum poti sa construiesti o casa in care, pe langa copilul tau sa mai creasca alti cinci; si de la distanta se romanteaza povestea, n-as vrea nici sa dramatizez nici sa bagatelizez. de aproape, m-am ascuns in spatele lentilei, si mi-am dorit sa ajung intr-o zi sa nu mai interpretez si sa nu-mi mai fie frica de propria ipocrizie.